Fie că îți place sau nu, vara și-a luat rămas bun, iar toamna a intrat în drepturi cu nuanțele sale arămii. Nu mai este demult o noutate faptul că țara noastră se mândrește cu unele dintre cele mai frumoase peisaje din lume, așa că, în această toamnă îți recomandăm să descoperi aceste locuri, decorate în tonuri tomnatice. Dacă nu ai inspirație, îți prezentăm noi câteva dintre cele mai frumoase locuri din România, perfecte pentru o excursie de toamnă.
Munții Apuseni
Apusenii sunt oricând o destinație ideală pentru o excursie de weekend sau chiar o vacanță prelungită. Toamna, peisajele primesc mii de nuanțe arămii, iar aerul curat și răcoros sunt o adevărată desfătare. Pornește din Arieșeni și fă drumeții prin munții Bihorului. Vizitează Groapa Ruginoasă, Peștera Urșilor, Ghețarul Scărișoara, Cetățile Ponorului sau Peștera Meziad. Șoselele sunt suficient de bune încât să te plimbi la volan, iar traseele de drumeție sau pentru biciclete sunt de vis.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Lacul Sf. Ana
Dacă îți dorești o excursie de toamnă la malul unei ape, îți recomandăm lacul Sf. Ana în apropiere de Tușnad. Acesta este singurul lac vulcanic din țara noastră și este înconjurat de o mulțime de legende. În funcție de vreme, poți să faci plimbări cu barca sau drumeții pe masivul Ciomatu din apropiere. În zona lacului se află și o mlaștină numită Tinovul Mohos unde te poți plimba pe trasee special amenajate.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Cheile Dobrogei
Ce spui de o plimbare cu mașina prin una dintre cele mai fascinante zone din România? Cheile Dobrogei, deși nu sunt o zonă foarte vastă, formează un peisaj interesat, numai bun pentru drumeții și plimbări cu mașina. Zona are aproximativ 2 kilometri lungime, așa că poate fi descoperită cu ușurință pe jos. Tot aici se poate vizita Peștera Sfântului Ioan Casian, precum și biserica cu același nume. De asemenea, în această rezervație vei găsi o mulțime de situri arheologice.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Cluj-Napoca
Dacă preferi excursii mai... urbane, îți recomandăm Cluj-Napoca. Fie că ai mai vizitat sau nu acest oraș, cu siguranță vei descoperi ceva nou și deosebit aici. Pornește din Piața Unirii, unde se află minunata biserică gotică Sf. Mihail cu faimosul grup statuar Matei Corvin. Tot aici poți admira Muzeul de Artă găzduit în Palatul Banffi, precum și o mulțime de alte clădiri frumoase.
Dacă nu ești pasionat de arhitectură, îți recomandăm o plimbare prin Parcul Central sau o drumeție pe Cetățuie, două locuri perfecte în care să admiri culorile toamnei. Rătăcește-te pe aleile frumoase din jurul Pieței Muzeului, admiră Grădina Botanică și Parcul Etnografic Romulus Vuia, iar dacă îți mai rămâne timp vizitează și Bastionul Croitorilor și Observatorul Astronomic. Cu siguranță nu vei regreta!
Fotografie preluată de pe https://elements.envato.com/. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Transalpina
Dacă ești pasionat de condus și plimbări la volan, nimic nu se compară cu un ”road trip” pe Transalpina. Nu degeaba i se spune ”drumul printre nori”. Atenție însă, în funcție de vreme, Transalpina se închide în noiembrie, așa că verifică această informație pe site-ul oficial, înainte de a porni la drum. Traseul ”principal” are 141 kilometri, pornește din localitatea Novaci, județul Gorj, și se termină în Săliște, județul Sibiu.
De asemenea se poate parcurge o rută mai scurtă, de 137 kilometri, până în Sebeș, județul Alba. Pe lângă peisajele spectaculoase cu care te vei delecta pe Transalpina, mai poți vizita și Peștera Polovragi, Peștera Muierilor, sau lacurile Oașa, Tău și Muntinu.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Mănăstirea Bârsana
O altă zonă plină de farmec din România este Maramureș. Dacă nu ai suficient timp să explorezi întreaga regiune, atunci petrece câteva ore la Mănăstirea Bârsana, una dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din România.
Ansamblul mănăstiresc se află în localitatea Bârsana din județul Maramureș și datează încă de la începutul secolului XIV. Mănăstirea este foarte frumoasă, întregul loc fiind o oază de liniște și relaxare. Odată ajuns aici nu uita să vizitezi și biserica veche de lemn a mănăstirii, precum și aghiasmatarul, casa maicilor și altarul de vară.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Brașov
O altă destinație ideală pentru o excursie de toamnă în România este Brașov. Superbul oraș de sub Tâmpa te va surprinde nu doar cu o arhitectură minunată, ci și cu o atmosferă deosebită. Dacă nu ai mai ajuns aici, atunci trebuie să-ți începi vizita în Piața Sfatului. Acesta este sufletul orașului Brașov, unde vei găsi majoritatea obiectivelor turistice, inclusiv Casa Negustorilor, Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului sau Primăria Veche. Dacă vremea ține cu tine, tot aici poți să te delectezi cu o cafea la una dintre nenumăratele cafenele din piață.
În continuare, plimbă-te pe aleile fermecătoare din centul orașului până ajungi la Biserica Neagră. Apoi, îndreaptă-te spre Cetatea Brașovului, trecând pe la Poarta Ecaterinei, Turnul Alb, Bastionul Țesătorilor sau Turnul Negru. Nu uita să vezi și Strada Sforii, una dintre cele mai înguste străzi din Europa. La final, dacă mai ai timp, urcă până pe vârful Tâmpa, de unde vei putea admira cele mai frumoase peisaje cu orașul Brașov și munții din jur.
Fotografie preluată de pe https://elements.envato.com . © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor