Vrei să ai un corp și un organism cât mai sănătos? Atunci trebuie să ai mare grijă când vine vorba despre alimentația ta. Din fericire există o mulțime de mâncăruri delicioase, care pot face minuni pentru corpul tău. Fie că-ți dorești să slăbești sau să te menții în formă, noi îți spunem ce să mănânci ca să-ți faci corpul fericit. Iată alimentele sănătoase care nu trebuie să lipsească din bucătăria ta.
Lista de alimente pe care o găsești mai jos poate face minuni pentru organismul tău. Totuși, trebuie să ai în vedere că nu e destul doar să consumi mâncare sănătoasă ca să vezi rezultate. Încearcă să gătești cât mai des, evită dulciurile și fast food-ul și ai să vezi că rezultatele nu vor întârzia să apară.
Piept de curcan
Printre alimentele sănătoase care trebuie să se regăsească în dieta ta se numără și pieptul de curcan. Având un conținut ridicat de vitamina B și zinc, această carne are foarte puține grăsimi, dar este bogată în proteine. De asemenea, este foarte ușor de gătit și poți alege dintre o mulțime de rețete care folosesc carnea de curcan. Desigur, încearcă să stai departe de garniturile grele sau sosurile pline de aditivi.
100 de grame de piept de curcan fără piele au în jur de 75 de calorii, deci poți să-l consumi cu încredere. Nutriționiștii recomandă să-l incluzi în dieta ta de 3 ori pe săptămână.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Ulei de măsline
Atunci când vorbim de alimente sănătoase care nu trebuie să lipsească din bucătăria ta, nu putem să nu amintim și uleiul de măsline. Acesta este bogat în grăsimi monosaturate, care au un efect benefic asupra organismului și reduc riscul bolilor cardiace. Astfel, atunci când gătești este bine să înlocuiești untul, uleiul de floarea soarelui sau untura, cu uleiul de măsline. De asemenea, îl poți folosi și pentru salate.
O linguriță de ulei de măsline are în jur de 120 de calorii, ceea ce înseamnă că nu trebuie să consumi prea mult. Astfel, indiferent de ce gătești, încearcă să nu incluzi în dieta ta mai mult de 2 lingurițe de ulei de măsline pe zi.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Ceaiul verde
Chiar dacă nu e vorba despre o mâncare, ceaiul verde nu poate să lipsească din lista alimentelor sănătoase pe care trebuie să le ai la îndemână. Dacă nu ești străin de lumea FIT, atunci știi cu siguranță că ceaiul verde are o mulțime de efecte benefice asupra organismului. Spre exemplu, poate să prevină cancerul, favorizează scăderea în greutate, încetinește Alzheimer-ul și nu numai. De fapt, specialiștii spun că ceaiul verde ajută în lupta împotriva aproape tuturor bolilor, de la cele de inimă, la o simplă răceală.
Pentru că are un număr foarte mic de calorii, aproximativ două pe fiecare cană băută, poți să bei cât ceai îți place. De altfel, medicii recomandă între una și trei căni, în fiecare zi.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Ouă
Nu știi ce să mănânci ca să-ți dezvolți mușchii? Răspunsul este simplu: mănâncă ouă. Acestea îți vor oferi doza necesară de nutrienți pentru ca mușchii tăi să se modeleze excelent și să facă față workout-urilor tale.
În ceea ce privește numărul de calorii, un ou mare are aproximativ 74 de calorii. Specialiștii spun însă că trebuie să ai grijă câte ouă mănânci, pentru că prea multe pot să-ți facă rău organismului. Astfel, ar fi bine să consumi maxim 7 ouă pe săptămână.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Carnea de vită
Cu un conținut mare de aminoacizi, care ajută la dezvoltarea mușchilor, carnea de vită este un aliment sănătos bogat în fier și zinc. De asemenea, printre nutrienții care se găsesc în carnea de vită se numără: vitamina B6, B12, potasiu, seleniu.
Poți să consumi această carne de trei - patru ori pe săptămână, însă trebuie să ai în vedere că 100 de grame înseamnă între 104 și 188 de calorii pe 100 de grame, în funcție de cât e de grasă.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Lapte
Încă de când erai copil, probabil că ți s-a spus să bei lapte pentru că este cu adevărat benefic. Ei bine, și în cazul adulților lucrurile stau la fel. Mai mult, studiile arată că o dietă din care lactatele lipsesc complet poate să-ți supere organismul. Atunci când nu bei lapte, organismul tău eliberează hormoni care fac celulele să rețină grăsime. Deci, include-l în dieta ta și bea cel puțin un pahar de lapte în fiecare zi.
Desigur, poți să-ți iei doza de calciu și din alte lactate, însă ai grijă la calorii și la cantitățile pe care le consumi. Cercetătorii de la The Nutrition Institute al Universității din Tennessee, SUA, spun că lactatele pot facilita arderea grăsimilor și încetinesc depunerea acestora.
Dacă alegi să bei lapte de vacă cu 1,5% grăsime, trebuie să știi că 100 de mililitri înseamnă aproximativ 30 de calorii.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Apă
În dieta ta trebuie să se găsească mereu apă. Cu ajutorul ei elimini toxinele din organism, o să ai articulații sănătoase, regulează temperatura organismului, previne apariția pietrelor la rinichi și nu numai. Apropo, specialiștii spun că, dacă nu bei destulă apă, mâncarea sănătoasă pe care o consumi ar putea să-și piardă din efecte.
Apa este extrem de importantă și în cazul persoanelor care vor să slăbească, iar fără ea rezultatele apar mult mai încet sau poate chiar deloc. Astfel, dacă vrei să dai jos din kilograme încearcă să bei un pahar de apă la fiecare jumătate de oră, lucru care te va ajuta să scapi și de foame. Poți să adaugi lămâie sau castraveți pentru un plus de vitamine și aromă.
După cum știm cu toții, apa nu are calorii și, indiferent dacă vrei să slăbești sau nu, trebuie să bei cel puțin doi litri în fiecare zi.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Migdale
Cauți o gustare care să-ți potolească foamea și care să aibă efecte excelente asupra organismului tău? O porție de migdale este exact ce-ți trebuie. Bogate în fibre, proteine și vitamina E, acest aliment sănătos are efecte pozitive și asupra sistemului digestiv, al tenului și al inimii.
Deși au o mulțime de calități, trebuie să ai grijă câte mănânci pentru că au un număr foarte ridicat de calorii, unde va la aproximativ 576 pe 100 de grame. Mai multe informații despre beneficiile migdalelor găsești aici.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Iaurt
Așa cum spuneam și mai sus, lactatele sunt importante pentru o dietă sănătoasă. Astfel, când vine vorba despre iaurt ai toate beneficiile pe care le-am amintit în cazul laptelui, plus faptul că are culturi active care luptă împotriva bacterilor din intestine. Studiile arată că persoanele care consumă iaurt au șanse mult mai mici să răcească.
Poți să mănânci iaurt în fiecare zi, una sau două porții. În funcție de cantitatea de grăsime, 100 de grame de iaurt au aproximativ 70 de calorii.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Spanac
Nu știi ce să mănânci ca să ai un corp puternic și sănătos? Urmează sfatul lui Popeye the Sailor Man și consumă spanac cât mai des. Organismul tău o să aibă parte de calciu, fibră și nu numai. De asemenea, te ajută să vezi mai bine, să ai articulații mai flexibile și îmbunătățește sistemul imunitar.
Având în vedere că are numai 23 de calorii pe 100 de grame, poți să-l mănânci ori de câte ori vrei. Doctorii recomandă însă ca acesta să se regăsească în dieta ta cel puțin odată pe săptămână.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Broccoli
Broccoli a devenit o legumă tot mai populară în ultima vreme, iar acest lucru nu este deloc surprinzător având în vedere că se numără printre cele mai sănătoase alimente pe care le poți consuma. Fie că alegi să-l pui pe pizza, în preparate stir-fry, să-l transformi într-o garnitură delicioasă, broccoli e bogat în fier, calciu, fibră și Vitamina C. De asemenea, te ajută să ai oase mai puternice și îți crește imunitatea.
Are în jur de 34 de calorii pe 100 de grame, deci poate fi consumat fără restricții de câteva ori pe săptămână.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Roșii
Atunci când vine vorba despre roșii nu doar că se numără printre cele mai sănătoase alimentele pe care le poți consuma, dar se numără și printre fructele pe care le ai la îndemnă indiferent de anotimp. Roșiile luptă împotriva mai multor boli, inclusiv cancerul de prostată. De asemenea, indiferent că le mănânci crude sau gătite o să ai parte de o porție excelentă de nutrienți.
Cu doar 18 calorii pe 100 de grame, roșiile trebuie să se regăsească în dieta ta de cel puțin patru ori pe săptămână.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Somon
Cu un conținut ridicat de Omega 3, carnea de somon nu trebuie să lipsească din rândul mâncărurilor sănătoase din bucătăria ta. Dacă mănânci acest tip de pește cu regularitate o să ai o memorie mai bună și o inimă puternică. De asemenea, ajută împotriva blocajelor din vene. Mai mult decât atât, somonul este bogat în proteine și stimulează metabolismul.
Specialiștii recomandă persoanelor FIT să mănânce somon de trei ori pe săptămână. 100 de grame de somon au în jur de 120 de calorii.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor