Simona Halep, supereroul României, este inspirația FIT de care ai nevoie
Mihai

Scris de Mihai

26 Ianuarie 2018

Dacă ești român și nu o admiri pe Simona Halep este momentul perfect să ceri azil politic într-o altă țară, pentru că nu mai ai ce să cauți printre noi. Lăsând gluma la o parte, Simona Halep este un exemplu excelent de determinare, curaj și disciplină, un sportiv extraordinar pe care merită să-l ai drept inspirație FIT. Vrei să știi câteva dintre secretele Simonei și cum se menține în formă atunci când nu e pe teren? Îți spunem noi tot ce trebuie să știi.

Cum să ai un corp ca al Simonei Halep

Dacă vrei un corp ca al Simonei Halep, trebuie să ai în vedere că sportiva își petrece cea mai mare parte a zilei antrenându-se. Pentru tine tenisul nu este job-ul de zi, deci o să-ți fie imposibil să urmezi întrutotul rutina Simonei, însă îți spunem că ai foarte multe de învățat de ea.

Dacă până acum nu ai încercat deja, e clar că trebuie să ajungi și tu pe terenul de tenis. Beneficiile unui astfel de antrenament sunt numeroase, iar corpul tău o să se transforme foarte repede dacă joci cu regularitate. Pe lângă faptul că te ține la depărtare de o mulțime de boli, există și alte motive pentru care trebuie să te apuci chiar acum de tenis!

Pe lângă faptul că joacă tenis, Simona Halep nu ignoră exercițiile de la sală care o ajută să se mențină în formă. Sportiva spune că-și petrece cel puțin o oră pe zi la clubul de fitness și alege dintr-o gamă largă de exerciții pentru a-și menține corpul. Simona declară însă că nu vrea ca aspectul ei fizic să se schimbe prea mult, motiv pentru care nu ridică greutăți. Astfel, dacă vrei și tu un workout ca al Simonei Halep, trebuie să-ți faci timp pentru cel puțin o oră de exerciții fizice în fiecare zi.

 

A post shared by Simona Halep (@simonahalep) onMar 27, 2016 at 3:55pm PDT

Mai mult, sportiva cu care se mândrește toată România este un fan al alergării. Astfel, din workout-ul Simonei Halep nu lipsesc sesiunile de jogging pe care le practică inclusiv iarna, la minus grade! Cu o astfel de determinare este clar că Simona este inspirația FIT de care avem cu toții nevoie.

Cum arată dieta Simonei Halep

Dacă sperai să afli acum pas cu pas ce și cum mănâncă Simona Halep, nu avem vești prea grozave pentru tine. De-a lungul anilor jucătoarea de tenis nu a făcut prea multe dezvăluiri referitoare la dieta ei, ba mai mult a declarat că cel mai mult îi place să mănânce pizza, paste, ciocolată și înghețată.

Răspunsul ei nu ne este de prea mare ajutor, însă dieta Simonei Halep te poate inspira și pe tine. Sportiva spune că mănâncă orice-i place, însă cu moderație. Acest stil de viață este perfect pentru oricare dintre noi. Ține minte însă că Simona se antrenează câteva ore bune pe zi, în timp ce noi ne lăudăm dacă ajungem la sală de câteva ori pe săptămână. Încearcă deci să nu mănânci prea mult din mâncărurile care știi că te îngrașă și bazează-ți regimul alimentar pe legume, fructe și cărnuri slabe.

 

A post shared by Simona Halep (@simonahalep) onJul 25, 2017 at 5:54am PDT

Motivație de la Simona Halep

Simona Halep a avut-o drept adversară pe Caroline Wozniacki în finala Australian Open 2018. Din păcate, sportiva româncă nu a câștigat meciul. Chiar și așa, ea rămâne una dintre cele mai importate sportive din lune. Astfel, îți dăm o porție de motivație fitness, direct de la Simona Halep.

Nu am mușchi mari. Nu sunt înaltă. Dar am putere în mine. Eu lupt!

Trebuie să te antrenezi în fiecare zi, dacă nu, o să-ți pierzi condiția fizică. Nu faci asta și o să fie ca și cum nu ai făcut sport niciodată.

simona halep

Fotografie preluată de pe Tenor. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Tu ce apreciezi cel mai mult la Simona Halep?