Romanian Throwdown by USC: super-provocare pentru cei puternici
Dani

Scris de Dani

3 Februarie 2018

Cei mai buni atleți amatori din țară, dar și de peste hotare, sunt așteptați la Romanian Throwdown by USC. Competiția sportivă din Timișoara îi pune în centrul atenției pe cei care dau dovadă de forță, strategie și tenacitate. Te numeri printre ei?

Unde și când are loc Romanian Throwdown by USC

Evenimentul sportiv din Timișoara are loc în perioada 7 – 8 iulie, în Piața Victoriei. Pe parcursul celor două zile de competiție, participanții vor trece prin mai multe probe. Cei interesați să intre în competiția CrossFit pot alege dintre categoriile Scaled (30 de locuri pentru bărbați/ 20 de locuri pentru femei) și RX (25 de locuri pentru bărbați/17 locuri pentru femei).

competitie sportiva timisoara

Fotografie preluată de pe Facebook. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Cum te înscrii la Romanian Throwdown by USC

Cei care doresc să participe la competiție se pot înscrie până pe 22 martie, completând un formular online. Apoi urmează cele trei probe preliminarii care se vor susține în perioada: 22 martie – 25 martie (Proba I), 29 martie – 1 aprilie (Proba a II-a) și 5 – aprilie (Proba a III-a). Apoi, pe 7 – 8 iulie vor avea loc semifinala și finală.

„Calificările se vor face online, în baza unor video-uri trimise cu execuția probelor indicate, iar la finalul celor 3 săptămâni de probe, se vor afișa rezultatele finale, în urma jurizării”, transmit membrii Smartfit, organizatorii evenimentului.

Taxa de înscriere la Romanian Throwdown by USC pentru calificări este de 20 de euro, iar taxa de participare la semifinală este de 40 de euro.

Romanian Throwdown by USC

Fotografie preluată de pe Facebook. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

De ce să participi la Romanian Throwdown by USC

Competiția sportivă din Timișoara este excelentă pentru cei care vor să-și testeze limitele și să demonstreze că se numără printre cei mai buni atleți amatori din România și chiar din Europa.

Romanian Throwdown by USC este o provocare concepută pentru a-i aduce împreună pe cei mai buni atleți din întreaga Europa, devenind astfel primul eveniment sportiv de profil de mare amploare, care trece granițele României. O competiție în care forța, strategia și tenacitatea în pregătirea sportivilor de la o etapă la altă sunt valori decisive pentru a ocupa un loc pe podium. Urmărește cele mai spectaculoase evoluții în cea mai nouă disciplină sportivă, care câștigă tot mai mulți adepți la nivel mondial”, au menționat organizatorii.

De asemenea, câștigătorii competiției se vor alege cu premii consistente, între 100 și 1.000 de euro. Găsești mai multe detalii pe pagina de Facebook a Romanian Throwdown by USC.

UPfit.one este partener media al Romanian Throwdown by USC.

competie sportiva corssfit romania

Fotografie preluată de pe Facebook. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Tu vrei să participi la această competiție sportivă din Timișoara?