Mâncarea chinezească este cât se poate de delicioasă și merită să se regăsească în rândul meniurilor pe care le savurezi în mod frecvent. De aceea, ți-am pregătit o rețetă de tăieței de orez cu legume, care se prepară rapid și e cât se poate de sănătoasă. Astfel, de acum poți să te bucuri de mâncare chinezească delicioasă, chiar la tine acasă!
Ingrediente:
- tăieței de orez sau noodles
- o legătură de ceapă verde
- o legătură de pătrunjel
- 6 ciuperci mari
- o jumătate de varză chinezească
- ulei vegetal
- ulei de măsline
- sare
- susan alb și negru
- puțin ghimbir dat pe răzătoare
- 2 linguri de sirop agave
- 3 linguri de sos de soia
- 2 linguri de sos chilli
Mod de preparare tăieței de orez cu legume:
Fierbe tăiețeii chinezești sau noodles-i, iar apoi lasă-i să se răcească. Între timp prepari legumele. Amestecă într-un bol ceapa tăiată mărunt, pătrunjelul tocat și ciupercile tăiate. Pune totul la călit într-o tigaie cu puțin ulei vegetal și sare.
Lasă amestecul pe foc pentru 5 – 10 minute, timp în care taie varza. De asemenea, într-un bol separat prepară sosul, folosind următoarele ingrediente: puțin ghimbir dat pe răzătoare, 2 linguri de ulei de măsline, 2 linguri sirop de agave, 3 linguri de sos de soia, 2 linguri de sos de chilli și sare.
Acum trebuie să faci un loc în mijlocul tigăii și torni aici sosul, amestecând ușor cu legumele călite. După aproximativ 2 minute se adaugă și varza. Pune în tigaie și tăiețeii fierți și amestecă încă 2 minute. Dacă vrei, poți să adaugi tăiețeii doar pe o parte a tigăii, iar în cealaltă ai sosul de legume.
Pentru a da un plus de savoare tăiețeilor de orez cu legume presară peste ei susan din plin.
Poftă bună!