Alergările sunt unele dintre cele mai simple și frumoase modalități de a te menține în formă. Alergările nu doar ajută să-ți întărești mușchii picioarelor și să slăbești, ci îmbunătățește circulația și flexibilitatea mușchilor din întregul corp. Mai mult, pentru a te apuca de acest sport nu ai nevoie de prea multe accesorii – o pereche bună de papuci de alergat, haine sport, un playlist bun și, eventual, o brățară care să-ți monitorizeze ritmul cardiac și distanța pe care o parcurgi.
Poți alerga în orice loc, în parcurile din mijlocul orașului, în jurul blocului, la sală pe banda de alergat, pe plajă sau în natură. Oriunde te afli, poți oricând să te apuci de acest sport. Dacă te gândești să începi să alergi constant, iată câteva lucruri pe care să nu le faci astfel încât să eviți accidentările.
Nu alerga prea mult, prea repede
Dacă te refaci după o accidentare, nu te forța să alergi prea mult din prima. Oricât de mult îți dorești să ajungi la performanțele dinainte de accidentare, nu îți forța corpul deoarece poți înrăutății lucrurile. Încearcă să urmezi regula standard – mărești cu 10% distanța în fiecare săptămână.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Dietă necorespunzătoare
După o sesiune dificilă de alergare, nu uita să mănânci o gustare cu suficienți carbohidrați. Apoi, ai grijă să nu sari peste mese. Din contră, asigură-te că mănânci un meniu cu mulți carbohidrați și proteine care să te ajute să-ți construiești mușchii.
Uiți protecția solară
În jur de 20 de minute de expunere solară pe zi poate fi foarte benefică pentru tine, dar dacă plănuiești să alergi mai mult de atât nu uita de protecția solară. Chiar dacă este înnorat afară sau frig, tot trebuie să aplici o cremă cu SPF pentru a-ți proteja pielea de razele nocive.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Ignori mușchii trunchiului
O serie de studii arată că alergătorii care fac exerciții pentru mușchii trunchiului aleargă mai repede la maratoanele de 5K. Așa că încearcă să încorporezi câteva exerciții pentru aceste grupe de mușchi pentru a obține rezultate mult mai bune.
Sari peste stretching
Nu este tot timpul necesar să faci încălzire înainte de a începe o sesiune de alergare. De fapt, este mai bine să începi să alergi încet și să mărești intensitatea treptat. În schimb, nu uita să-ți întinzi mușchii la finalul alergării. Astfel vei evita febra musculară și crampele. Nu trebuie decât să adopți câteva poziții de yoga timp de câteva minute, pentru a elibera tensiunea din mușchi.
Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor
Nu te odihnești suficient
Dacă nu dormi suficient noaptea, nu vei avea același randament în timpul sesiunilor de alergare și vei mări șansele de accidentare. De asemenea, trebuie să fi foarte atent și la cât de des alergi. Orice program de antrenament ar trebui să aibă o zi de odihnă, plus două sau trei zile pe săptămână cu antrenamente mai simple, astfel încât mușchii tăi să aibă timpul necesar să se reconstruiască, iar corpul tău să-și recapete puterile.